În contextul actual la nivel european, pe linia migraţiei ilegale, s-au conturat numeroase probleme în domeniul ordinii şi siguranţei publice în statele alese ca destinaţie de cetăţenii terţi sau în statele de tranzit.
Migraţia ilegală este însoţită de alte infracţiuni destabilizatoare.
Trafic de persoane: exploatarea prin muncă forţată, exploatarea sexuală (inclusiv a minorilor). Aici
Traficul de persoane este responsabil pentru producerea multor drame, suferinţe şi traume severe provocate victimelor exploatate sub diferite forme.
Sunteţi într-o situaţie de risc dacă:
- O altă persoană se oferă să vă împrumute bani pentru a vă plăti biletul de călătorie sau şederea;
- Vă propune să obţineţi şi să plecaţi cu documente false;
- Vă sfătuieşte să nu declaraţi motivul real al călătorie la controlul de frontieră;
- Vă sugerează şi insistă să păstreze documentele dumneavoastră de identitate sau călătorie;
- Vă cere, spre păstrare sau folosire, telefonul mobil personal;
- Vă sugerează să nu luaţi bagaje cu dumneavoastră;
- Vă face promisiuni care nu pot fi verificate pe un canal oficial;
RECOMANDĂRI
- Nu predați/înmânați nimănui actele personale de identitate/călătorie, cu excepția organelor de poliție;
- Faceți mai multe copii xerox ale documentelor de identitate/călătorie și păstrați-le asupra dumneavoastră și în locuri diferite;
- Nu tranzitați frontiera cu autoturisme aparținând unor persoane necunoscute, deoarece nu știți ce altceva transportă;
- Nu preluați și transportați pachete peste frontieră, pentru alte persoane, deoarece nu cunoașteți conținutul acestora;
- Familiarizați-vă cu însemnele/ siglele/ mijloacele tehnice din dotare (autovehiculele de serviciu) ale autorităților de stat din statul de destinație/tranzit;
Este indicat să cunoașteți legislația statului de destinație în domeniul muncii sau altele (studii), în funcție de scopul călătoriei (luați legătura cu Ambasada statului din România) http://www.mae.ro/foreign-missions;
În cazul în care observați persoane care nu își justifică prezența în zona de frontieră, este recomandat să contactați autoritățile: INFOLINE 021 9590
Antitrafic de persoane: 0800 800 678
Linie gratuită pentru semnalarea riscurilor teroriste: 0800 800 100
Info line Poliția de frontieră: 0040 21 9590